R-OM-SERV SRL

 

 

Aurica și Dumitru LAZIA


 

Folosim Tehnica Radiantă® - Real REIKI® ( TRT® ) încă din 1982;

 

 

 

În perioada 1982-1990 prezentăm Tehnica Radiantă® și avantajele ei medicilor, oamenilor de știință, preoților, autorităților și tuturor celor ce ne-au solicitat ajutorul;

 

După 1990 ne continuăm pregătirea în Tehnica Radiantă®, având în prezent:

  • Aurica LAZIA gradul 5

  • Dumitru LAZIA gradul 7

În anul 1993 Înregistrăm Firma  R-OM-SERV srl, la acea dată fiind prima firmă privată din România având ca obiect de activitate Cursurile de Management al Stresului. Până în prezent, am organizat peste 270 de cursuri la care au participat în total circa 8700 persoane, din care aproape 1000 sunt specialiști din domeniul sănătății și circa 5000 sunt specialisti în alte domenii (informatică și telecomunicații, financiar-bancar, ordine publică, învățământ, turism, etc.) din care 30 au urmat cursurile avansate de Tehnică Radiantă® Gradele 3, 4 și 5.

 

Detalii referitoare la competențele obținute și activitatea de studiere, definire și promovare a Managementului Activ al Stresului folosind Tehnica Radiantă® - Real REIKI®:

1982 Minneapolis, Statele Unite:

Dumitru LAZIA:

  • Urmează Cursurile de Tehnică Radiantă®-Real REIKI® Gradele 1 și 2 cu Nancy Lhasa Johnson ( azi Joy Stevens ), fiind la acea dată primul din Europa și al 5-ea din afara Statelor Unite ale Americii care absolvea aceste cursuri:

 

1983 :

Primim primul Manual de Tehnică Radiantă®-Real REIKI® din lume, editat și publicat de doamna Dr. Barbara RAY cu următoarea dedicație din partea autorului: “ Pentru Dumitru, o ființă specială de dragoste și lumină care va ajuta la aducerea Păcii. A fost o onoare să vă cunosc. Dr. Barbara RAY “

1984:

Prezentăm primul Curs de Management Activ al Stresului folosind Tehnica Radiantă® în cadrul Centrului de Perfecționare al Transporturilor şi Telecomunicațiilor;

Participăm și prezentăm Tehnica Radiantă® la Simpozionul Internațional de Acupunctură de la Iași;

Prezentăm proiectul Serviciului Turistic Punerea în Formă folosind Tehnica Radiantă® conducerii hotelului Intercontinental din București;

1985:

Participăm și prezentăm Tehnica Radiantă® la Simpozionul Național de Homeopatie de la Târgu Mureș;

1986:

Participăm și prezentăm Tehnica Radiantă® la Simpozionul Interdisciplinar dedicat sănătății de la Snagov;

1987:

Dumitru LAZIA este primit ca membru în Asociația Oamenilor de Știință din România și propune o strategie de cercetare și folosire a Tehnicii Radiante® atât în domeniul medical cât și în celelalte sectoare de activitate;

1992:

Aurica LAZIA urmează Cursurile Tehnica Radiantă® Gradul 1 și Gradul 2 în București cu instructorul Canadian Brian WORK:

 

1993:

 Dumitru LAZIA urmează în București Cursul de Tehnică Radiantă® Gradul 3B Instructor TRT® Gradul 1 cu  Dr. Barbara RAY și Marvelle LIGHTFIELDS fiind Autorizat și Cerrtificat să predea si să efectueze cele 4 Ințieri ale Programul Oficial de Tehnică Radiantă® Gradul 1 de către Radiance Seminars, Inc.

Constituim și înregistrăm  firma noastră R-OM-SERV srl , prima firmă din România având ca Obiect de Activitate Cursurile de Management Activ al Stresului folosind Tehnica Radiantă®;

1994:

Propunem Ministerului Turismului începerea cercetărilor în vederea licențierii și introducerii în turismul Românesc a produsului turistic Punerea în Formă folosind Tehnica Radiantă®

Pregătim în cadrul Hotelului București 40 Persoane și punem la punct Punerea în Formă folosind Tehnica Radiantă® folosind 5-10 Cameriste inițiate și instruite în TRT® pentru lucru Simultan;

Prezentăm produsul turistic Punerea în Formă folosind Tehnica Radiantă® la primul simpozion de Tehnică Radiantă® din România, organizat la Hotel București. Acest simpozion a fost la acea data, cel mai mare din Europa după numărul de participanți;

Participam și prezentăm, împreună cu Institutul de Cercetări în Turism, serviciul turistic Punerea în Formă folosind Tehnica Radiantă®, la al 30-ea Congres Internațional de Balneologie și Termalism de la Sinaia;

1995: 

Dumitru LAZIA urmează la Berlin Cursul de Tehnică Radiantă® Gradul 3B Instructor TRT® Gradul 2, cu Dr. Barbara RAY  și Marvelle LIGHTFIELDS fiind Autorizat și Cerrtificat să predea si să efectueze Ințierea Programului Oficial de Tehnică Radiantă® Gradul 2 de către Radiance Seminars, Inc. :

1996:

Dumitru LAZIA participă ca membru fondator și este ales ca Vicepreședinte ( pe 2 ani ) al Asociației Naționale de Terapii Complementare din România pentru relația cu Ministerul Sănătății și mijloacele media;

1997:

Aurica LAZIA urmează în București cu Instructorul Yesny CARIGNTON Cursul de Tehnică Radiantă® Gradul 3A:

Primim un Fax de la Doamna Dr. Barbara RAY  , prin intermediul doamnei Marvelle LIGHTFIELDS și destinat tuturor Instructorilor TRT® din România, prin care este apreciată activitatea noastră în cercetarea și promovarea Tehnicii Radiante® în România; 

1998:

Berlin-Germania:

  • Aurica LAZIA urmează Cursul de Tehnică Radiantă® Gradul 4:

  • Dumitru LAZIA urmează Cursurile de Tehnică Radiantă® Gradele 4 și 5:

 

 

cu Dr. Barbara RAY și Marvelle LIGHTFIELDS;

2000:

Participăm și prezentăm în Academia de Științe a României, Managementul Activ al Stresului folosind Tehnica Radiantă®, în cadrul unui Simpozion de Studii Interdisciplinare. Evaluarea paraclinică a efectelor Tehnicii Radiante® folosind Analiza Spectrala a Aritmiei Cardio - Respiratorie a stârnit un interes științific deosebit în rândul participanților;

Participăm și prezentăm Managementul Activ al Stresului folosind Tehnica Radiantă® în cadrul Simpozionului dedicat Zilei Internaționale a Inimii, organizat de Academia Română de Științe Medicale și Institutul de Sănătate Publică din România.

2001:

Ministerul Turismul împreună cu Institutul Național de Cercetări în Turism și Centrul Național de Instruire în Turism aprobă  cercetarea, licențierea, promovarea și instruirea operatorilor de Punerea în Formă folosind Terapii recunoscute internațional, în cadrul Programului de Relansare a Balneologiei Românești.

Prezentăm la Institutul de Sănătate Publică în cadrul Primului Simpozion Național de Psiho – Neuro - Cardiologie studiul: Virusul Emoțional și Managementul Activ al Stresului folosind Tehnica Radiantă®

 

Prezentăm Punerea în Formă folosind Tehnica Radiantă® la Universitatea de Vară de la Tușnad în cadrul Secțiunii Turismul Românesc în Mileniul 3.

 

Am semnat cu Institutul de Sănătate Publică București Contractul cadru de parteneriat pentru cercetarea, evaluarea, omologarea, implementarea și promovarea Tehnologiilor de management activ al stresului folosind Tehnica Radiantă® prin noul tip de serviciu turistic integrat Punere în Formă;

 

Prezentarea conceptului de promovare a sănătăți prin Managementul Activ al Stresului folosind Tehnica Radiantă®:

  • la Radio România Actualități

  • în Revistele Fenomenelor Paranormale + Leacuri şi Terapii

  • pe Situl www.vitalitate.com

Participăm la Conferința Internaționala de Terapii Complementare EDIŢIA A VI-A Arad

Participăm la Campania Uniunii Europene Muncă fără Stres

Definim strategia fundamentării, cercetării și integrării în Balneologie a KI-OM-LOGIEI o nouă Știință a Turismului pentru Sănătate

2003:

Definim Integrarea Managementul Activ al Stresului folosind Tehnica Radiantă® în noua specialitate a medicinei muncii numită Cardiologia Ocupațională.

Aurica și Dumitru LAZIA participă la Cursul de marketing social și promovarea sănatății, organizat de către Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Sănătate:

28 Septembrie: Prezentăm KI-OM-LOGIA la a 38-a Conferință Internațională a SITH (Societatea Internațională de Tehnici Hidrotermale) și a 56-ea Conferință Anuala a Societății de Balneologie din Japonia, în stațiunea balneară Beppu.

2004:

Prezentarea la al X-ea Simpozion  Naţional de Terapii Naturale, Alternative și Complementare (organizat de Academia Daco-română & Fundația Mirabilis și Club UNESCO România) a următoarelor lucrări:

2009:

24 Aprilie 2009: Cu ocazia Conferinței Medicale Internaționale  Prezentul și viitorul în sistemele de sănătate, am prezentat următoarele 2 lucrări:

  • KI-OM-LOGIA o medicina integrativă dedicată lansării balneologiei românești în noua industrie a stării de bine.
  • Reducere efectelor negative ale stresului, generat de criza financiară globală, prin Managementul Activ al Stresului folosind Tehnica Radiantă®

04 Iulie 2009: Aurica și Dumitru LAZIA au absolvit cursurile de formator la firma TOP QUALITY MANAGEMENT cu doamna profesor Elena MARCU  obținând certificatele de:

  • Formator din partea CNFPA – Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților:

 

 

 

  • Train the Trainer din partea TUV Thuringen Germania:

 

 

 30 Octombrie -1 Noiembrie 2009  în St. Petersburg, Florida SUA, Aurica și Dumitru LAZIA, au participat la Conferința TRTIA - Asociației Internaționale de Tehnică Radiantă® dedicată aniversarii a 30 de ani de la înființarea ei. Puteți consulta prezentarea noastră la aceasta conferința:

 27 ani de experienţe radiante în prevenirea şi remisiunea afecţiunilor generate de stres

04 Noiembrie 2009 Am continuat Cursurile Avansate de Tehnică Radiantă® în St. Petersburg, Florida SUA, prin Radiance Seminars Inc. cu Dr. Barbara RAY:

LAZIA Aurica: Tehnică Radiantă® Gradul 5:

LAZIA Dumitru: Tehnică Radiantă® Gradele 6 și 7: